CONCEPT
CURATORI
EXPOZIŢII
ARTIŞTI
EVENIMENTE
LECTORI
EDUCAŢIE
REZIDENŢĂ
LOCAŢII
PARTENERI
COMPLEMENTAR
CONTACT
PRESA
DESPRE
     EN/RO
ART ENCOUNTERS    |    Aparență & Esență    |    3-31 OCTOMBRIE 2015    TIMISOARA | ARAD
Momente cotidiene Curatori: Nathalie Hoyos & Rainald Schumacher Galeria Calpe 3-31 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)
Cu o precizie chirurgicală, aparatul foto excizează, în momentul declanșării, un instantaneu din fluviul neîntrerupt al evenimentelor. Fotografia transpune privitorul în locul și în timpul întâmplării captate. Acestuia îi e permis să vadă cu ochiul fotografului, să se uite prin vizor, să regleze vizarea. Fiecare fotografie este un decupaj din suprafața nesfârșită a realității și selecția unuia dintre o sută de alte evenimente. Momentul de dinainte sau de după nu mai au nicio importanță. Chiar dacă, ulterior, artistul fotograf își prelucrează fotografia, intensifică umbrele sau uniformizează luminile, modifică nuanțele culorii sau șterge unele amănunte. Chiar dacă întreaga scenă se înfățișează penibil și acribic. Chiar dacă e prelucrată digital și, astfel, i se manipulează esența. Tindem să credem, cu toate acestea, că, într-o fotografie, realitatea este cea care este și rămâne vizibilă.

O incursiune în realități diferite este ceea ce ne transmit fotografiile din expoziția Momente cotidiene. Ni se prezintă, aici, seria 10/1 a lui Bogdan Gîrbovan din anul 2008. Cele zece fotografii color ne dezvăluie garsonierele suprapuse ale unui bloc cu zece etaje din București. Aceste locuințe alcătuiesc una dintre mașinile de locuit tipice anilor 1960 și 1970, așa cum corespundeau ele, pe atunci, conceptului de sistematizare și modernizare urbană, menite să dea un acoperiș deasupra capului fiecărui membru al unei pături sociale tot mai extinse. Vizat este unul dintre multele blocuri triste și reci, în care oamenii rareori se simt ca acasă, într-un cămin al lor. Vizat este unul dintre multele vise ale sistematizării urbane în care, optimist, ca în toate utopiile sociale, omul este una dintre nenumăratele spițe de la marea roată pe care hopurile realității o rup. Dar care constituie și acum, la fel ca înainte, realitatea raporturilor locative ale societății românești.
O incursiune într-un cotidian care, în această formă nici măcar n-ar trebui captat, ne oferă, în schimb, selecția de fotografii al lui Andrei Pandele. De la mijlocul anilor 1970, tânărul arhitect a urmărit, prin obiectivul său, viața așa cum se defășura ea în Bucureștii acelor ani. Printre altele, fotografiile lui ne arată și rănile deschise pe care orașul le purta din cauza demolării unui cartier întreg în locul căruia urma să se ridice Casa Poporului. Andrei Pandele nu și-a putut oficializa fotografiile în timpul dictaturii comuniste. Astăzi, ele constituie adevărate documente istorice în amintirea unor vremuri triste și întunecate care, altminteri, ar risca să cadă în uitare.

Născut în 1984 în România, Alwin Lay a trăit realitatea dictaturii ceaușiste doar în primii ani ai copilăriei. În lucrările al căror specific concordă cu profilul Art Encounters, artistul se bazează pe relatări conform cărora, cu ocazia unei vizite a dictatorului, într-un măr s-au mai agățat și alte fructe asemenea pe lângă cele care deja atârnau, pentru a crea iluzia unei opulențe inexistente.

Din anul 2000 până în 2006, fotograful finlandez Joakim Eskildsen, însoțit de scriitoarea Cia Rinne vizitează comunități de rromi de pe cuprinsul Ungariei, Indiei, Greciei, României, Franței, Rusiei și Finlandei. Au locuit și au trăit în mijlocul acestora, au avut și au cultivat cu ei relații de încredere reciprocă, oferind publicului o incursiune într-o lume pe care noi, ceilalți, o cunoaștem doar prin intermediul unei tradiții orale vechi de sute de ani, dar și prin prisma zvonurilor și a prejudecăților legate de ‚țigani’.

Cei patru fotografi care expun sub titlul de mai sus au un punct comun. Lucrările lor nu sunt subiective sau părtinitoare, ei nu vor să releve sau să demonstreze ceva. Rolul fotografiilor lor este al unor documente vizuale care au luat naștere datorită unei empatii, dar și a unui mare respect față de absurditățile și căile fără de întoarcere ale vieții.


footerlogo1 footerlogo3 footerlogo2TriadeRaiffeisenMun Aradelbaxmarehategan

Copyright © 2022 Timisoara Art Encounters - Toate drepturile rezervate. powered by infin