Expoziția ce-i reunește în spațiile Galeriei Jecza pe Iosif Kiràly și Doru Tulcan stă în egală măsură sub semnul recuperării și al unei revizitări critice. Este recuperată activitatea lor artistică dintr-un interval cronologic ce stă, la rândul său, sub semnul istoriei recente: anii 1970 și 1980 (cu câteva prelungiri semnificative de la începutul anilor 1990). Sunt prezentate fotografii care au avut, în epocă, rolul de documentare a experimentelor artistice realizate de cele mai multe ori în spații neconvenționale: „acțiuni“, instalații, performance-uri. Astfel, fotografia a fost mijlocul privilegiat de „înregistrare a urmelor“, devenind, ulterior, un instrument eficace de a crea „straturile memoriei“. Revizitarea critică constă în dialogul creat cu bună știință între imaginea-document de laborator (fotografii de dimensiuni mai degrabă mici, uneori afectate de trecerea timpului, instalate în grupaje tematice și cronologice) și imaginea de mari dimensiuni, înrămată, consacrată ca obiect artistic, ce domină acum firesc spațiul expozițional.
Mărturiile fotografice predominante în expoziție reprezintă, în cele din urmă, un mijloc de activare a memoriei acelor experimente artistice frenetice, profund înnoitoare și inevitabil marginalizate. Scopul lor este, așa cum afirma odinioară Georges Bataille, de a provoca neliniștea și nu delectarea spectatorului; căci substanța lor este cea a unei imagini critice, așa cum o definea Didi-Huberman: o imagine ce critică felul nostru de a vedea, pentru ca, atunci când ne privește, să ne determine sa o vedem cu adevărat.
