Expoziția Şiruri secvenţiale din cadrul Muzeului de Artă Timișoara este un omagiu adus lui Constantin Brâncuși și un element important în structura Art Encounters.
Manifestarea își ia ca punct de plecare forma estetică și principiul ce stă la baza Coloanei infinite, realizată la Târgu Jiu, în 1938. Cu excepția unei mici fotografii în care Constantin Brâncuși a redat poziția coloanei pentru inginerul care coordona lucrarile de instalare și prietenul său deopotrivă, Ștefan Georgescu-Gorjan, artistul nu este deloc prezent în expoziție. Coloana înaltă de 29,3 metri, alcătuită din 15 elemente romboidale, cu un semiromboid în vârf, servește ca referință directă pentru unele dintre exponate. În plus, Coloana infinită este, pentru noi, un criteriu de selecție în funcție de care am ales lucrările ce urmau să fie expuse. Expoziția însăși este parte a unui astfel de Şiruri secvenţiale. Ea urmărește ideea infinitului, cea pe care Brâncuși, prin repetarea unor elemente similare, a dus-o, concret, până la o înălțime considerabilă pentru ca, prin înjumătățirea ultimului element romboidal, s-o lase, abstract, nesfârșitului. Expoziția conține proiecte artistice care, formal și conceptual, dacă altfel nu, i se aseamănă. Investigațiile noastre de teren, cele pe care le-am împrumutat de la arheologie, presupun o metodică prin care lucrări din diverse contexte tematice sunt dispuse confrontativ, pe baza unor puncte comune, comparabile, pe care, totuși, le au. Pe lângă infinitul linear care pătrunde în lumea noastră, din infinit venind, și apoi o părăsește tot spre infinit îndreptându-se, - tot așa cum o face și Coloana -, prim-planul aparține fenomenelor ciclice. Întâmplări recurente, care se înșiră ca mărgelele și, tot ca șirul lor, n-au început și n-au sfârșit. Multe dintre fenomenele naturale țin de astfel de întâmplări repetitive. Timpul care trece are, pe lângă nesfârșirea lui lineară, și trăsătura unei repetiții ciclice.
O meditație ce-și caută structuri leagă și unește fenomene și întâmplări disparate, transformându-le în succesiuni cauzale și temporale. Iau naștere, astfel, narațiuni structurate care dezvăluie, cronologic, o istorie și care își fac din faptul petrecut o premisă a ceea ce are să urmeze.
Atât timp cât această procedură pe care am adoptat-o pare să fie una rațională, dorim ca, prin intermediul expoziției Şiruri secvenţiale să propunem şi o altă abordare, una paralelă. Pledăm, astfel, pentru simultaneitate, aceea a derulării istorice a operelor artistice cu prezența lor actuală, pentru un aici și acum al fiecărei opere de artă. Prezența aceasta rezidă în forța estetică pe care opera o desfășoară în momentul perceperii ei și pe care, rezonând cu impresia ei senzorială, o radiază în reflecție. Important pentru noi nu este, așadar, să stabilim o legătură cauzală între lucrările expuse, ci să indicăm asupra faptului că toate lucrările au fost create dintr-unul și același interes, dintr-o fascinație comună. Şiruri secvenţiale ridică, astfel, și problema perenității existenței umane, a arcului temporal în care este cuprinsă viața unui om. Adică una dintre problemele fundamentale ale artei. (Rainald Schumacher / Nathalie Hoyos)
