CONCEPT
CURATORI
EXPOZIŢII
ARTIŞTI
EVENIMENTE
LECTORI
EDUCAŢIE
REZIDENŢĂ
LOCAŢII
PARTENERI
COMPLEMENTAR
CONTACT
PRESA
DESPRE
     EN/RO
ART ENCOUNTERS    |    Aparență & Esență    |    3-31 OCTOMBRIE 2015    TIMISOARA | ARAD
Arta în spațiul public Timișoara 3-31 octombrie
Ultima jumătate de secol de dezvoltare a Timişoarei a omis complet orice formă de expresie a identităţii artistice a locului. Acum, când oraşul încearcă să se redefinească identitar, se impune, pe deplin justificat, nevoia unei abordări responsabile, asumate prin politici publice operând conjugat, din multiple perspective, care să poată da coerenţă ansamblului urban.

Programul pe care Art Encounters îl deschide este o invitaţie la reflecţie asupra nevoii de a trata Oraşul nu ca pe un «conglomerat» întâmplător, rezultat al creşterilor spontane, ci ca pe o entitate a cărei fizionomie poate şi trebuie să aibă individualitate şi unicitate. Or, în acest demers de redefinire a spaţiului locuit, vocea artistului
trebuie ascultată.

Arta în spaţiul public este un proiect realizat în colaborare cu Fundaţia Triade, în cadrul programului Timişoara XXI, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Artiști și lucrări



Mihuț Boșcu-Kafchin - Șublerul / Rondoul Pieței Mărăști
Michele Bressan - Peretele / Bulevardul Corneliu Coposu / Parcul Triade
Radu Cioca - Ora 23:59 / Bulevardul Corneliu Coposu
Pravdoliub Ivanov - Monumentul spălătoresei necunoscute / Parcul Alpinet
Vlad Nancă - Sus-Jos / Castelul Huniazilor
Vlad Olariu - Urma / Bulevardul Corneliu Coposu
Liliana Mercioiu Popa - What about you, lucrare de artă pentru spaţiul public, instalaţie de text, aprox. 4x4 m, 2015 (concept / machetă 2011) / Bastionul Maria Theresia


footerlogo1 footerlogo3 footerlogo2TriadeRaiffeisenMun Aradelbaxmarehategan

Copyright © 2024 Timisoara Art Encounters - Toate drepturile rezervate. powered by infin