ART ENCOUNTERS | Aparență & Esență | 3-31 OCTOMBRIE 2015 TIMISOARA | ARAD
Cercetare de bază: D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?
Curatori: Nathalie Hoyos & Rainald Schumacher
Galeria Pygmalion
3-31 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)
De unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm sunt întrebări existențiale la care cotidianul, așa cum nouă ne este cunoscut, nu poate răspunde. Astfel de întrebări metafizice nu mai erau, la sfârșitul secolului 19, atunci când Paul Gauguin picta în Tahiti, în perioada 1897–1898, tabloul D’ou venons-nous?... din cele pe care doar arta plastică să le mai poată formula. Ele aparțineau, deja, filozofiei în forma ei speculativă sau prezumțiilor de natură teologică. Arta vizuală a renunțat, între timp și în mare măsură, la chestiuni pe care religia și le aroga tot mai mult, deoarece se afla deja pe drumul său, acela pe care reflecta la sine și asupra propriilor sale posibilități de expresie. Se vroia, deja, un instrument de sine stătător al gândirii și al modului în care realitatea se reflectă. Își dorea o comprehensiune diferențiată a percepției realului.
Cercetare de bază, expoziția de la Galeria Pygmalion, pune față în față creațiile a doi artiști care nu se feresc, nicicare, de întrebările existențiale. De Ion Grigorescu, născut în 1945 la București, unde trăiește și lucrează și în prezent, găsim o serie de desene pe marginea textelor biblice. De Mihai Olos, născut în 1940 la Ariniș, în Maramureș, care a trăit până în februarie 2015 la Amoltern (Germania), găsim o serie de „sculpturi- nod“ din ultima parte a anilor 1970 și prima parte a celor 1980.
Expoziția ridică întrebări în vizorul cărora stau identitatea individuală și cea culturală. De unde provin pietrele de temelie pe care se construiește, mai apoi, identitatea și conștiința de sine? Evenimentul ne indică sistemele de referință care, cel puțin pentru acești doi artiști, sunt extrem de importante. Pentru Ion Grigorescu, sunt povestirile, istorisirile și relatările din cartea ce stă la baza celor mai influente religii ale lumii, creștinismul, islamul și iudaismul - adică Biblia. Artistul intră în lumea fascinantă a acestor texte cărora le adaugă forța propriei imaginații, cărora le țintuiește locului imaginile pe care le citește din vârful creionului. În obiectele lui Mihai Olos regăsim, în schimb, meșteșugurile și legendele ținuturilor maramureșene. Artistul ne trimite la tehnicile tradiționale după care se ridică în acea zonă casele din lemn, fără a se utiliza cuie din metal. „Vedem, aici, o structură a îmbinărilor pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă, tipică artei noastre populare care înțelege să producă întregul prin contopirea unor elemente singulare. Șase elemente se îmbină, aici, în așa fel, încât, conform coodonatelor spațiale carteziene, două câte două se leagă într-un nod pe care eu îl consider ca fiind un modul. După acest principiu se poate construi, la fel de bine, o casă, o locuință, ba chiar un oraș. ... Acesta este principiul după care, bunăoară, s-a construit întreaga lume, plecând din interiorul cel mai ascuns al materiei și până la galaxii...“
În tehnicile, formele și structurile tradiției folclorice, Mihai Olos a văzut un potențial de integrare a acesteia în proiectele urbane ale viitorului. Obiectele ce însoțesc traiul zilnic al țăranului „nu sunt și nici nu au fost niște simple obiecte funcționale, ci și instrumente ale gândirii, expresii ale spiritului. Casele noastre din lemn, covoarele, pânza țesută în casă, ouăle încondeiate nu se fac ca atare de mii de ani doar ca să se piardă. În ele trăiesc și acum conceptele unor mari construcții ale viitorului, unele sunt, nici mai mult, nici mai puțin, modele ce așteaptă să fie translate în raporturile unor dimensiuni extinse.“
Expoziția Cercetare de bază ne indică două sisteme de referință ale identității culturale: constructele credinței religioase și tradițiile folclorice ale unei anumite zone. Ambele sfere au o influență puternică asupra (auto)repartizării și apartenenței culturale. Tocmai acest sentiment al artistului în genere a fost cel care, în istoria României, a îndeplinit intrarea în arta modernă, dar și un rol catartic în fața golurilor sufletești, a industrializării forțate, a comunismului și a dictaturii. Vizavi de tot mai extinsa globalizare a pieței artistice din zilele noastre, aceste sisteme de referință pe care le descriem sunt, în arta contemporană, tot mai des date uitării. Religia și folclorul, însă, nu oferă pieței artistice globalizate temele care să confere marca luxului cu care s-a obișnuit. Cercetare de bază devine, astfel, un model de reflecție asupra calităților comunicaționale ale artelor vizuale, ale schimbului de idei și a reflecției vizavi de întrebările existențiale care ne vizează, a potențialului utopic, și totuși precis, al viziunilor artistice – chiar și în sensul plasticii sociale a lui Joseph Beuys. (Rainald Schumacher)
