ART ENCOUNTERS | Aparență & Esență | 3-31 OCTOMBRIE 2015 TIMISOARA | ARAD
Romul Nuțiu
(1932, Bilbor, România - 2012, Timișoara, România)
Romul Nuțiu, (1932, Bilbor, România - 2012, Timișoara, România) a fost unul din cei mai constanți artiști dedicați curentului Abstract de pe scena artistică românească. Nutiu a urmat crezul expresionismului abstract în România postbelică, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții adulte la Timișoara, oraș în care se dezvoltă o avangardă românească la debutul anilor ’60. La depărtare de București, într-un mediu politic mai puțin opresiv, experimentul își urmează cursul firesc. Pe de-o parte, exista grupul Sigma, de sorginte neo-Constructivistă, pe de alta exista expresionismul abstract al lui Nuțiu. În timp ce grupul Sigma a fost activ doar câțiva ani și apoi s-a dizolvat, majoritatea membrilor săi întorcându-se către formal, Nuțiu rămâne fidel artei informale până la sfârșitul vieții.
Nuțiu a ales să locuiască la Timișoara și să își urmeze cu obstinație propria rezistență împotriva realismului socialist. Lucrările sale abstracte a apărut autonom, în concordanță cu o autentică nevoie de abstracție și expresie a puterii și energiei prin actul picturii. Istoricul de artă Coriolan Babeți, ce a scris despre expozițiile artistului din anii ’70, l-a numit “Pollock al Coastei de Vest a picturii românești”.
Culoarea, mișcarea, emoția,dublate de specificul “elan vital”, l-au făcut să continue. Nu a încetat să se autodepășească ca artist, a vrut să se dezvolte, să se extindă – “Crezul meu era legat de ideea că percepția lucrurilor e destul de importantă pentru actul de creație, dar fiind limitată, trebuie apelat la subconștient prin experiment, provocare și transcendență. Informalul meu s-a născut prin muncă asiduă și dăruire”.
Asonanțele și contrastele din această expoziție deschid noi căi de interpretare și o mai bună înțelegere a fiecăruia dintre cei artiști, puși în relație cu abstracția românească postbelică și poziția lor în context internațional.
Dr. Joana Grevers - istoric de artă și curatoare româno-germană, directoare a 418 Contemporary Art Gallery București
Drepturi de autor imagine: 418 Contemporary Art Gallery București
Joana Grevers: Domnule Nuţiu, aş vrea să ştiu un lucru: în artă, vă simţiţi pe undeva mai legat de expresionismul abstract, născut în America, sau de informalul european? Sau de nici unul din ele?
Romul Nuţiu: La această întrebare aş răspunde cu nişte explicaţii: cu mulţi ani în urmă (1957), când am terminat facultatea, crezul meu era legat de ideea că percepţia lucrurilor e destul de importantă pentru actul de creaţie, dar fiind limitată, trebuie apelat la subconştient prin experiment, provocare şi transcendenţă. Informalul meu s-a născut printr-o muncă asiduă şi dăruire. La timpul acela, informaţiile despre arta contemporană erau foarte puţine, iar şcoala mi-a dat doar nişte cunoştinţe academice parţial folositoare. Mai târziu, reuşind să călătoresc, am intrat în contact cu informalul european. În marile muzee, am identificat ideea că drumul meu era într-un sincronism, ca o polaritate la ceea ce vedeam. Expresionismul abstract şi informalul european m-au pus în situaţia de a înţelege că trebuie să-mi menţin propriul suflu de autenticitate şi sensibilitate.
J.G.: Dar anul acesta, la Foundation Bayeler, o expoziţie importantă a căutat să împace aceste două mişcări concurente, deşi impactul mai mare al mişcării vine, evident, din Statele Unite.
R.N.: Personal, nu prea cred în împăcare, ci mai mult în aprecieri reciproce...
J.G.: Care este filozofia dumneavoastră de viaţă, de creaţie?
R.N.: Trebuie ştiut că nu este greu să pictezi, este greu a te pune în starea de a picta, provocarea eului personal te poate ajuta.
Creativitatea depinde de multe. Este important să nu facem prea multă filozofie şi să nu uităm de artă, de realizări prin activitatea practică... Informaţia, cunoaşterea, cultura sunt componente necesare unui artist, dar şi concentrarea, unicitatea...
J.G.: Deci, a vă asocia cu “Elan Vital” şi Henri Bergson vă caracterizează bine; dar şi spiritualitatea ascunsă
este o caracteristică a operei dumneavoastră. Sunteţi de acord să vă numesc “un rebel sensibil”?
R.N.: Întrebările sunt bine puse, aveţi toată libertatea să mă numiţi, nu vreau să fiu “Direcţia presei”. În privinţa caracterizării lui Bergson, mă inclin.
J.G.: Aţi făcut vreodată parte dintr-un grup sau dintr-o mişcare?
R.N.: Nu se poate spune că am făcut parte dintr-un grup cu o doctrină şi un program bine definit. În perioada anilor 1965-1970, împreună cu colegii de breaslă – Jecza, Kazinsczy, Popa – am organizat expoziţia “Pictură-Obiect-Sculptură-Ambianţă” care enunţa nişte relaţii între lucrările propuse. Atunci am conceput obiecte pictate pe toate suprafeţele, în maniera mea gestuală, amplificând sugestia picturii. Întotdeauna mi-am dorit să fiu unul ce îşi respectă stările şi trăirile personale, să am un mod de exprimare propriu.
J.G.: Probabil că adevărata creativitate se naşte din singularizare – cum spunea Jackson Pollock, “a picta este o stare de spirit (suflet)... pictura este “self-awareness” (autoexperienţă). Fiecare artist bun pictează ceea ce este el însuşi.” Care a fost momentul cheie al evoluţiei, când v-aţi găsit stilul?
R.N.: În evoluţia mea, am avut mai multe momente cheie care s-au materializat cu ocazia unor expoziţii personale. Aş putea vorbi despre expoziţia “Univers Dinamic” de la Galeria Helios, din Timişoara. Aici, am propus o mişcare liberă între principiile picturalităţii pure, a informalului ce s-a instaurat ca stil, şi investigarea realului. O raportare la modelele culturale ale informalului european sau expresionismul abstract constituie premiza validării unor soluţii proprii. Importantă este lucrarea de artă monumentală de la Universitatea de Vest, care s-a realizat în urma cercetărilor în domeniul informalului. Considerând că studiile în acest domeniu s-au epuizat parţial, am deschis o nouă expoziţie, numită “Secţiuni prin pământ fertil”, în care am propus reafirmarea nevoii de întemeieri în experienţa realului, imprevizibilului, efemerului, senzorialului... Pentru a mă apropia de timpul actual, expoziţia din 2004 “Utopia” este o angajare polemică privind situaţia imaginii artistului şi artei. Cred că arta trebuie să-şi modifice în permanenţă sistemul de referinţă, răspunzând unor probleme actuale.
J.G.: Când începeţi un tablou, vă gândiţi vreodată la efectul asupra publicului?
R.N.: Când încep un tablou, problema este de a transmite ceva, prin mijloacele specifice artelor plastice: culoare, formă, spaţiu, ritm, compoziţie. Uneori, mi se întâmplă să privesc un tablou gata ca spectator. Cred că odată terminat, tabloul trebuie să-şi urmeze o istorie proprie: expus în muzee sau la diverse expoziţii, vândut, apreciat, dat cadou sau, de ce nu, pus într-un depozit sau după dulap.
J.G.: Domnule Nuţiu, aţi spus cândva: “dacă îţi cunoşti limitele, poate vei reuşi odată să le depăşeşti”?
R.N.: Da, este important să ştii câte ceva despre tine. Artistul trebuie să fie un intelectual: învaţă, se informează, meditează şi e într-o permanentă introspecţie...
Realizat de curator Dr. Joana Grevers in anul 2008
