CONCEPT
CURATORI
EXPOZIŢII
ARTIŞTI
EVENIMENTE
LECTORI
EDUCAŢIE
REZIDENŢĂ
LOCAŢII
PARTENERI
COMPLEMENTAR
CONTACT
PRESA
DESPRE
     EN/RO
ART ENCOUNTERS    |    Aparență & Esență    |    3-31 OCTOMBRIE 2015    TIMISOARA | ARAD
Memorialul Revoluției din Timișoara Strada Popa Șapcă 3-5
În urma evenimentelor tragice din timpul Revoluției de la Timișoara, pe 26 aprilie 1990 este înființată Asociația Memorialului Revoluției din 16-22 Decembrie 1989. Ea își propune să înțeleagă și să aducă la cunoștință publicului larg desfășurarea Revoluției de la Timișoara, expunând într-un cadru muzeal cauzele declanșării evenimentelor, atât din perspectiva contextului general al Blocului Estic, cât și din cea a contextului particular al societății comuniste românești. Organizația s-a dedicat până în zilele noastre unei activități de cercetare și documentare a revoluției și a perioadei comuniste, construind totodată o serie de 12 monumente memoriale amplasate pe locurile unde au avut loc represiunile din Timișoara.

Din 1998 memorialul a funcționat în clădirea de pe strada Ungureanu nr.8, iar din 2011 își are sediul la nordul pieței Unirii, în Pavilionul M al cazarmei 1079. Clădirea face parte dintr-un complex militar construit în timpul administrației austriece, înainte de 1860, pe locul fostelor bastioane ale cetății. Ansamblul este dominat de Cazarma Ferdinand, denumită de-a lungul timpului și Cazarma Nándor, Cazarma Regimentului 5 vânători și Cazarma Oituz, în prezent fiind sediul Facultății de Arte. El cuprinde și actuala clădire a memorialului, dispusă în oglindă față de un corp identic. Clădirea pe parter și un etaj, cu ornamentație redusă și fenestrație cu pas egal adăpostea trupele garnizoanei, fiind construită probabil în 1890. Ea se distinge printr-o planimetrie simetrică în formă de bară cu colțurile ușor evazate și un corp de scară dispus în ax, perpendicular pe planul fațadei. După 1989 zona este demilitarizată, iar clădirea este abandonată. Ironie a sorții sau nu, pe locul unde erau adăpostite trupele militare care au participat la încercarea de înăbușire a revoluției își are astăzi sediul Memorialul Revoluției.
Expoziții
Conexiunea cu prezentul Curatori: Rainald Schumacher & Nathalie Hoyos Memorialul Revoluției din Timișoara 3-31 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)

SUNDAY, 4 OCTOBER
15:00 – 16:00 Guided tour: Becoming Connected, Museum of the Revolution



footerlogo1 footerlogo3 footerlogo2TriadeRaiffeisenMun Aradelbaxmarehategan

Copyright © 2019 Timisoara Art Encounters - Toate drepturile rezervate. powered by infin