ART ENCOUNTERS | Aparență & Esență | 3-31 OCTOMBRIE 2015 TIMISOARA | ARAD
Halele TEBA
Arad, Strada Patria 14C
Istoria locului face din fabrica Teba un simbol al gloriei - militare, industriale, naturale, urbane - a Aradului, dar şi a continuei sale reinventări identitare. Aşezate la intrarea dinspre Timişoara, pe malul Mureşului, la limita dintre cartierul şvăbesc Aradu Nou şi oraşul vechi, halele Teba acoperă astăzi locul în care, în secolul XVI, otomanii ridicau prima cetate a Aradului. Adevărată inimă a oraşului, pulsând legată de artera lui naturală, râul Mureş, în jurul vechii cetăţi avea să se dezvolte primul nucleu urban. Întărită de Eugeniu de Savoya, apoi abandonată în favoarea noii cetăţi Vauban, din bucla Mureşului, vechea fortificaţie a devenit un spaţiu periferic, intrând în jocul atât de central-european al pendulării între centru şi margine.
Actualele hale Teba, ridicate, majoritatea, în perioada postbelică, au adăpostit până în primii ani ai mileniului III una dintre marile uzine textile ale Aradului, o industrie care făcea gloria oraşului. Astăzi, în aceste spaţii aflate la doar 15 minute pe jos de centrul oraşului, în imediata apropiere a promenadei clasice a arădenilor - faleza Mureşului, o reutilizare industrială ar fi imposibilă. Aşa se face că, atât pentru administraţia oraşului, dar mai cu seamă pentru artişti tineri, locul a devenit interesant în vederea unei posibile reconversii culturale, o reconversie care să mute halele Teba dinspre periferia unei industrii inactuale către centrul vieţii culturale locale - cu ambiţii instituţionale regionale. De câteva luni, în cele două hale rezervate, la Teba se întâmplă eveniment după eveniment şi se acumulează energii şi idei care pot face din acest loc cel mai important proiect de infrastructură culturală din ultima sută de ani ai istoriei Aradului.
Teba a devenit o abordare alternativă a culturii și expresiei artistice și, în același timp, este primul proiect de conversie a unei clădiri industriale în scopuri culturale din Arad. Prin revitalizarea a două vechi hale industriale de la fosta uzină de textile Teba, locația respectivă se transformă într-un incubator al artelor contemporane - film, teatru, muzică, arhitectură și design, artă urbană, arte vizuale etc. Teba este un proiect de regenerare culturală implementat de către organizația non-guvernamentală CitiZenit din Arad, cu scopul de a oferi comunității locale un stimulent, de a iniția experimente creative și inovatoare în domeniul social, cultural și artistic și de a promova artele, educația, autoexplorarea și dezvoltarea culturală.
Expoziții First Cut
Curatori: Rainald Schumacher & Nathalie Hoyos
Fabrica TEBA, Arad
3-31 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)
16:30 – 17:00 Arad Opening: First Cut, TEBA Factory
17:00 – 18:00 Arad PPC - Ping Pong Constantin, Open Tournament with class of
Olaf Nicolai, Academy of Fine Arts, Munich, TEBA Factory
18:00 – 21:00 Arad Cocktail, TEBA Factory