ART ENCOUNTERS | Aparență & Esență | 3-31 OCTOMBRIE 2015 TIMISOARA | ARAD
Cazarma U
Piața Mărăști 2
Cazarma U, sau Cazarma Viena cum a fost iniţial cunoscută, a fost construită în 1752. Clădirea era o construcţie cu două caturi, închisă pe toate laturile, şi era poziţionată la marginea de nord a cetăţii, chiar în faţa Porţii Vienei care asigura accesul spre drumul Szeged – Budapesta – Viena.
Clădirea a fost însă grav deteriorată în urma asediului din anul 1849. Pe acelaşi loc a fost reconstruită o nouă cazarmă cu parter şi două etaje, în forma de U deschis spre nord, spre Piaţa Mărăşti. Acest nou edificiu devine cunoscut sub numele de Cazarma Franz-Joseph până în secolul XX când devine spaţiu de depozitare.
în secolul XXI, Cazarma U urmează exemplul Muzeului de Artă sau Palatului Baroc, încercând să se reinventeze, cel puţin temporar, prin artă şi să îşi rescrie, la rândul ei, propria poveste folosind limbajul artelor. în cadrul proiectului Art Encounters, anul acesta Cazarma se va transforma, prin bunăvoinţa proprietarilor clădirii, familia Mioara şi Valer Simcelescu, în spaţiu de găzduire a galeriilor de artă contemporană din România, arătându-şi astfel puternica vocaţie culturală ce aşteaptă a fi actualizată.
Expoziții Art Guest House
Expoziții curatoriate de galeriile invitate
Cazarma U
3-31 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)