ART ENCOUNTERS | Aparență & Esență | 3-31 OCTOMBRIE 2015 TIMISOARA | ARAD
Instalație umedă
Ana Lupaș
Geam MAT, Muzeul de Artă din Timișoara
3-31 octombrie
Instalaţia umedă datează din 1970, propusă ca acţiune vastă, amplificând o operă anterioară, „Covor zburător” din 1966.
Anvergura acţiunii a fost dată de limbajul cantității și participarea a peste 100 S (subiecti). Conceptul s-a verificat a fi nu numai suficient pentru a produce o operă, dar apt de a programa o vastă acţiune fundamental novatoare. Situaţia artistică programată necesita o exprimare explicativă cu efecte formative, dând răspuns nu numai la întrebările: cine (artistul cu noul său statut)?, dar şi pentru cine?. Individul (S) în acest caz nu este el însuşi decât cu condiţia de a fi în acelaşi timp şi celălalt. Sub acest aspect el este unul şi mai mulţi deodată, validând caracterul unei asemenea cooperări.
Gesturi care țin de o anumită tradiţie, consacrată de milenii, sancţionată ca atare de conştiinţa comunităţii umane sunt transfigurate şi convertite în act artistic, căpătând valoare simbolică ca fundament al însăşi condiţiei specifice particulare omului. Percepute de conştiinţa subiecţilor (S/100) în noua lor ipostază (operă de artă), aceste gesturi ale obiceiului omenesc câştigă prin simplitatea lor esenţializată, semnificaţia etern şi universal umană, totodată profund etică, care pune în valoare permanenţa actului uman al muncii în succesiunea generaţiilor care se recunosc în propriul simbol. Destinaţia înaltă a purificării, prin spalat, se împlineşte astfel ca act estetic de către fiecare individ, care prin acest simbol se simte integrat în comunitatea umană.
Rezultatul demersului din 1970 a fost un moment unic, repetabil ca intenționalitate, irepetabil ca aspect final; în 1994 Instalaţia umedă a suportat o operaţie de „restaurare”, de punere „în conservă”. Declarată ca formulă rezultată din constrângere (expunerea în interior) şi restrângere (suprafaţa 25 m2.) păstrează mobilitatea şi efemeritatea, protejează valoarea identificării acelei activităţi cu destinaţie în primul rând practică, înscrisă în circuitul banal al operaţiilor cotidiene şi anume întinderea pânzei la uscat, investită în acest caz cu putere de simbol. Echivalează canalele săpate în pământ cu recipientele care primesc şi ultima picătură de umezeală subliniată în această nouă situaţie cu un adaus de sângeriu.
Instalaţia umedă se cere citită raportat la modul meu de percepere în această perioada a perimetrului artistic mondial ca static (nedeclarat ca atare) stabilizat în concept. Am abordat ca soluţie proprie în ultimul deceniu şi jumătate, pentru a nu veni în conflict cu mine însămi, numai intervenția, aici încadrându-se „restaurările” sau „conservele”. (Ana Lupaș)
