ART ENCOUNTERS | Aparență & Esență | 3-31 OCTOMBRIE 2015 TIMISOARA | ARAD
Aparență și esență
Curatori: Rainald Schumacher & Nathalie Hoyos
Halele Timco
3-31 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)
Sub influența diverselor proiecte expoziționale din cadrul Timișoara Art Encounters, prezentarea ce are loc la Halele Timco transmite o viziune introspectivă a situației în care se află arta contemporană a României. Lucrări și grupări artistice a peste 30 de artiști ai generației tinere sunt cele etalate. Expoziția se concentrează, astfel, asupra generației care contribuie, prin suveranitate ludică, la discursul artistic global și care a lăsat cu mult în urmă izolarea impusă politic și migrația interioară autoindusă, atât de răspândite timp de decenii, cu câteva mici excepții, în arta românească. La acestea se mai adaugă și o serie de lucrări ale unei generații anterioare – exponatele respective creează un cadru istoric, inițiind, astfel, calea spre emancipare menționată mai sus.
În eseul introductiv din studiul cuprinzător al Soros Center for Contemporary Art din anul 1997 despre arta și cultura românească începând cu anii 1960, Alexandra Titu a definit actul experimentării artistice ca pe un element liant al principalelor abordări estetice și conceptuale. Arta românească a fost, încă din anii 1950, izolată de evoluțiile și dialogurile artistice tot mai globalizatoare ale artei internaționale. Arta românească, în schimb, a stat sub influența doctrinară a realismului socialist și a instrumentalizării artei în vederea realizării utopiei sociale comuniste. Această claustrare a devenit și mai pronunțată în timpul dictaturii lui Ceaușescu. Odată cu revoluția din anul 1989, intenția artistică a căpătat, și ea, un nou avânt. Mediul actului performativ, cel care a însoțit mișcările politice ale anilor 1960 și 1970 din Occident, și-a găsit o scenă deschisă în multe festivaluri care au avut loc în România anilor de după revoluție. Exersarea, experimentarea unor noi forme de expresie artistică erau adânc ancorate în fenomenul generalizat de revitalizare socială de atunci. La finele anilor 1990, această tendință s-a stins, treptat. Societatea românească trebuia să-și găsească un loc în contextul politic și economic al comunității internaționale, să se definească sau delimiteze de statele balcanice, est-europene și cele membre în Uniune. Artiștii s-au văzut siliți să accepte faptul că, în capitalism, arta se supune principiilor pieței libere pentru a supraviețui, depinde de instituții intermediare și contribuie la discursul gobal doar atunci când reușește să depășească tematica individuală și regională.
Ne comparăm cercetările de ordin curatorial cu cele întreprinse în cadrul săpăturilor arheologice, cele care prin natura lor relevă artefacte istorice, dar și actuale. Fiecare strat acoperitor pe care l-am dat la o parte ne-a lăsat să descoperim caracteristici specifice și nuclee tematice care corespund evoluției pe care am schițat-o mai devreme. În straturile timpurii am găsit peisaje și studii abstractive, dar și referiri la sfera privată. Poziționări artistice care eludau linia oficială impusă de partidul unic și care-și căutau căi alternative de expresie. Descoperim, aici, indicii ale formelor și narațiunilor din folclorul bogat și arta populară. Concentrarea cade, recurent, pe individ. Opera de artă devine porțiunea meditativă a speculației filozofice. Este expresia spiritualității profunde și a venerației religioase. De cele mai multe ori, această dimensiune existențială reprezintă un aspect principal al artei românești. În straturile actuale, ba chiar și în cele timpurii, întâlnim opere aparținând unei generații care a crescut cu explozia informațională a internetului. Lucrările respective caută să se ralieze discursului global. Artiștii care semnează aceste lucrări creează la intersecția periferiei cu tematica socială actuală pe plan global. Expoziția de la Halele Timco este dedicată tocmai acestei generații. (Rainald Schumacher / Nathalie Hoyos)
Organizator: Art Encounters Foundation Organizată cu sprijinul: Andreescu and Gaivoronschi Associated Architects, BenQ, eta2u, ModaTim SA, Prompt SA, Melbo SRL, Bega Group, BMC
Alina Cristescu, Flaviu Cacoveanu, Simina Cuc, Bogdan Pomorișaț, Matei Ungureanu, Robert Vîiu, Răzvan Năstase, Vlad Cîndea