CONCEPT
CURATORI
EXPOZIŢII
ARTIŞTI
EVENIMENTE
LECTORI
EDUCAŢIE
REZIDENŢĂ
LOCAŢII
PARTENERI
COMPLEMENTAR
CONTACT
PRESA
DESPRE
     EN/RO
ART ENCOUNTERS    |    Aparență & Esență    |    3-31 OCTOMBRIE 2015    TIMISOARA | ARAD
Muzeul de Artă din Arad Arad, Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etajul II
Deschis în 1893, Muzeul din Arad a fost găzduit la început de Teatrul de Stat şi era axat pe evocarea Revoluţiei de la 1848. După 1913, când a fost mutat în noul Palat al Culturii (alături de Filarmonică şi de Bibliotecă), s-a îmbogăţit cu colecţii de istorie medievală şi cu o galerie de artă europeană. Muzeul începea să-şi afirme identitatea - cu atât mai pregnant cu cât, în perioada interbelică, au fost amenajate o secţie de etnografie şi două memoriale dedicate unor politicieni arădeni, Vasile Godiş şi Ştefan Cicio-Pop. În spaţiul în care se poate vedea astăzi, galeria de artă a prins contur în 1984. Clădirea muzeului este monument de arhitectură din secolul al XX-lea şi adăposteşte artă românească (picturi de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, sculpturi de Dimitrie Paciurea şi Romulus Ladea) şi arta universală (din şcolile italiană, franceză, flamandă, maghiară).
Activitatea în domeniul artei contemporane a fost catalizată de prezența lui Judit Angel și a grupării Kinema Ikon. Judit Angel a condus Muzeul de Artă Arad și a iniţiat colecția de artă contemporană în anii ’90, între 1994 și 1996 organizând trei expoziţii reprezentative pentru proiectul său de conducător al Muzeului: Art Unlimited SRL, Inter(n) și Complexul Muzeal (colaborare româno-austriacă).
Întemeiată în urmă cu mai mult de patru decenii (mai exact, în 1970), gruparea Kinema Ikon a devenit în 1990 secţie a Muzeului de Artă din Arad, iar în 2012 a primit o sală de expoziţie la Muzeul de Artă, unde se desfășoară alternativ două proiecte: Wunderkammer și Kinema Ikon: serial. Călin Man, coordonatorul actual al Kinema Ikon, a fost în 2003 curatorul Pavilionului Românesc la Bienala de Artă Contemporană de la Veneția.
Expoziții
Urmele unei nopți anunțate Curator: Hilde de Bruijn Muzeul de artă Arad 1-25 octombrie, 11:00-19:00 (luni închis)

Wunderkammer 2: Apparatus Curator: George Săbău Muzeul de Artă, Arad 16 octombrie-15 noiembrie (preview 4.10 13:30) / luni închis

Magazin Mixt Curator: Călin Man, Ileana Selejan Atrium Mall Arad 16 octombrie-15 noiembrie (preview 4 octombrie), 13:00-21:00 / luni închis


footerlogo1 footerlogo3 footerlogo2TriadeRaiffeisenMun Aradelbaxmarehategan

Copyright © 2024 Timisoara Art Encounters - Toate drepturile rezervate. powered by infin